Mircea Diaconu nu poate concura la europarlamentare. Biroul Electoral Central i-a respins candidatura pentru că a fost declarat definitiv incompatibil

Biroul Electoral Central a respins candidatura lui Mircea Diaconu pentru scrutinul pentru Parlamentul European. Candidatura lui Diaconu a fost contestată de BEC de Agenția Națională de Integritate care a susținut că fostul senator nu poate participa la alegeri până în 2015. Argumentul ANI era acela că în 2012 Diaconu a fost declarat incompatibil definitiv de către Curtea Supremă.

11 judecători, două sentințe ale instanțelor și o decizie a Curții Constituționale l-au declarat pe Mircea Diaconu definitiv incompatibil, în condițiile în care acesta a fost și senator, și director de teatru. Cu toate aceste Diaconu a strâns semnături și și-a depus candidatura.

De ce a respins BEC candidatura lui Diaconu

BEC a respins candidatura lui Diaconu menționând că această candidatură nu este conformă cu articolul 14 litera c din legea 33/2007. Acest articol spune următoarele: „Propunerea de candidatură sau cererea de admitere a candidaturii independente a cetățeanului unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, trebuie să fie însoțită, pe lângă documentele prevăzute la art. 16 sau art. 17, după caz, de o declarație pe propria răspundere care să precizeze următoarele: lit c c) că nu a fost decăzut din dreptul de a fi ales în statul membru de origine în baza unei hotărâri judecătorești individuale sau a unei decizii administrative, sub condiția ca aceasta din urmă să facă obiectul unor căi de atac;”

Mircea Diaconu poate contesta decizia la Tribunalul București și apoi în apel la Curtea de Apel București. În cadrul acestei proceduri instanțele pot formula o înrebare preliminară către Curtea Supremă care să emită o decizie cu caracter obligatoriu. Adică Curtea Supremă ar putea fi chemată să decidă dacă un incompatibil poate candida la alegeri.

Curtea Supremă a decis: incompatibilii trebuie să stea pe tușă

Curtea Supremă a emis deja un punct de vedere într-un alt caz în care susține că sensul legii incompatibilităților este acela ca atunci când un incompatibil este dovedit definitiv el trebuie să primească și o pedeapsă. Astfel că pe lângă pierderea funcției care a generat incompatibilitate el să nu mai poată candida la alegeri timp de trei ani. Într-un alt caz Parlamentul a interpretat legea în sensul că un incompatibil nu mai poate candida doar la funcția pentru care a fost declarat incompatibil. Curtea Supremă a explicat că interpretarea Parlamentului a fost una gramaticală și nu juridicăs. Explicațiile juridice ale Curții Supreme pot fi găsite aici argumentul Curții Supreme

Cazul Diaconu este unul extrem de important pentru că poate stabili un precedent. Mai exact atât Diaconu cât și susținătorii săi au utilizat drept argument al candidaturii o interpretare eronată a legii. Mai precis Diaconu și apărătorii săi spun că fostul senator poate candida la euroalegeri în ciuda deciziei de incompatibilitate pentru că legea i-ar interzice numai o candidatură pentru Parlamentul României.

O analiză a ANI arată că, potrivit legii, Diaconu nu poate participa la alegerile pentru PE. „Prima teză a alineatului doi a articolui 25 precizează faptul că persoana eliberată din funcție ca urmare a constatării incompatibilității este decăzută din dreptul de a ocupa o funcție timp de trei ani, cu excepția celor electorale. Iar în a doua teză, legiuitorul menționeză expres că, dacă acea persoană a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de trei ani. Mircea Diaconu se află sub interdicția expresă, prevăzută de lege, pentru a ocupa o funcție eligibilă, cum este funcția de europalamentar, mandatul de deputat al acestuia a încetat de drept prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a stabilit starea de incompatibilitate”.

Dacă Biroul Electoral Central ar fi acceptat candidatura lui Mircea Diaconu, atunci ar fi deschis o poartă de scăpare pentru șefii de consilii județene găsiți în conflict de interese sau în incompatibilitate, parlamentarii sau primarii aflați în aceeași situație. Teza pe care se bazează Mircea Diaconu este aceea că, de fapt, el nu mai are voie să candideze la alegerile pentru Parlamentul României, dar că nimic nu îl împiedică să candideze la europarlamentare. ANI spune că, dacă această teorie ar fi acceptată, atunci legea privind conflictele de interese și incompatibilitățile nu ar mai avea nici un rost. Dacă BEC ar da o decizie favorabilă, atunci șefii de Consilii Județene, precum baronul de Argeș, Constantin Nicolescu, parlamentari găsiți incompatibili ar putea candida la alte funcții. Șefii de CJ-uri ar putea candida la alagerile parlamentare, iar parlamentarii incompatibili la europarlamentare sau la alegerile locale. Atfel, legea nu ar avea efectul represiv.

Istoricul cazului Diaconu

În ianuarie 2011, ANI a constat printr-un raport că Mircea Diaconu s-a aflat timp de doi în incompatibilitate. Mai exact, el a fost senator și director al Teatrului Nottara în perioada decembrie 2008, când a intrat în Parlament, și până la constatarea stării de incompatibilitate. „În urma evaluării declarațiilor de interese, precum și a altor date și informații, au fost identificate elemente în sensul existenței stării de incompatibilitate, deoarece, începând cu data de 19.12.2008 și până în prezent, domnul Mircea DIACONU s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat simultan demnitatea publică de Senator în cadrul Parlamentului României, precum și funcția de conducere de Director-manager în cadrul Teatrului „C.I. Nottara” (funcție de conducere specifică unei instituții publice locale)”, se arată în comunicatul ANI din 27 ianuarie 2011.

Cazurile de incompatibilitate sunt reglementate de legea 176/2010. Incompabilitatea în sistemul judiciar înseamnă în esență interdicția pusă unui demnitar, funcționar public, judecător de a deține simultan și alte funcții. În general s-a urmărit ca un funcționar public sau demnitar să nu dețină funcții prin care ar putea legifera sau ar putea lua decizii prin care să-și producă beneficii personale nejustificate în detrimentul interesului public. Spre exemplu, în cazul Diaconu, fostul senator putea oricând să propună un proiect de lege care să avantajeze direct teatrul Nottara al cărui director era.

Incompatibilitatea lui Diaconu în viziunea CCR

În sens juridic, incompatibilitatea în cazul parlamentarilor a fost definită și de către Curtea Cpnstituțională în decizia prin care a soluționat conflictul de constituționalitate dintre Curtea Supremă și Parlament chiar în cazul Diaconu.

Iată cum a explicat CCR nevoia existenței prevederilor legale referitoare la incompatibilități: Stabilirea expresă a incompatibilităților are ca fundament premisa că, fiind în serviciul poporului, deputatul sau senatorul trebuie să fie nu numai independent, dar și să se abțină de la exercitarea unor funcții sau de la desfășurarea unor activități care, prin natura lor, ar fi în contradicție cu mandatul său reprezentativ sau care l-ar împiedica de la exercitarea acestuia, potrivit exigențelor legale sau regulamentare. Or, prin cumularea mandatului de parlamentar cu o funcție publică de autoritate sau cu o funcție privată stabilită prin legea specială, deputatul sau senatorul ar putea intra în conflict cu prerogativele și obligațiile stabilite prin statutul său. Astfel, confuzia de competențe și de calități generată de un asemenea cumul este în dauna funcțiilor îndeplinite, a imparțialității, obiectivității și independenței pe care exercițiul lor corect îl presupune.

Mircea Diaconu a contestat acest raport al ANI și s-a judecat cu instituția argumentând că nu s-a aflat în incompatibilitate. Pe 16 septembrie 2011, Curtea de Apel București a respins acțiunea actorului-senator cu explicația că ANI a decis legal că Diaconu este în incompatibilitate .„Este incontestabil că potrivit dispozibllor legale, există incompatibilitate obiectivă intre funcția de senator și cea de director de instituție publică de cultură”, se arată în sentința Curții de Apel București.

CITEȘTE AICI SENTINȚA CURȚII DE APEL BUCUREȘTI

În final, pe 19 iunie 2012, Curtea Supremă a respins recursul lui Mircea Diaconu la sentința Curții de Apel București. De la această dată, raportul ANI de incompatibilitate a rămas definitiv. Asta potrivit legii înseamnă că de la acestă dată Mircea Diaconu are interdicția de a ocupa o funcție sau demnitate publică.

„Susținerile recurentului că nu există nici o prevedere privind ncompatibilitatea între calitatea de senator și cea de manager al unei instituții publice de cultură, nu pot fi primite câtă vreme în raportul de evaluare s-a reținut incompatibilitatea prin încălcarea dispozițiilor art. 81 alin. 2 și art. 82 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 161/2003 care se referă la funcții de conducere ( de autoritate) în instituții publice (teatrul este o instituție publică de cultură și artă) și respectiv la director general, director la instituții publice”, se arată în sentința Curții Supreme.

CITEȘTE AICI SENTINȚA CURȚII SUPREME

Potrivit legii, în cazul rapoartelor de constatare emise de ANI, sancțiunile sunt de ordin administrativ. Cea mai mare sancțiune fiind tocmai ca după ce judecătorii constată definitiv o incompatibilitate timp de trei ani persoane în cauză să nu mai poate ocupa o funcție publică sau să candideze la vreo funcție și evident obligarea celui în cauză să plece din funcția în care a fost găsit incompatibil. În acest sens există și o practică stabilită, spre exemplu Victor Alistar, un ONG-ist român nu putut fi numit ministru în cabinetul Ponta pentru că avea o decizie definitivă de incompatibilitate.

Parlamentul a refuzat să pună în aplicare sentința Curții Supreme

După ce sentința a devenit definitivă, Mircea Diaconu trebuia să plece din Senat. Nu a făcut asta. Pe 30 octombrie 2012, Senatul a respins un punct de vedere al Comisiei Juridice a Senatului referitor la cazul Diaconu. În esență, comisia a explicat plenului Senatului că sentința Curții Supreme trebuie pusă în aplicare și că Mircea Diaconu trebuie să fie dat afară din Parlament. Senatul a votat împotriva acestui punct de vedere. Mircea Diaconu a rămas în continuare senator.

Curtea Supremă, prin Consiliul Superior al Magistraturii, a sesizat Curtea Constituțională pentru că a constatat că există un conflict de constituționalitate. Pe scurt, puterea judecătorească, prin Curtea de Apel și Curtea Supremă, au decis că Mircea Diaconu este incompatibil, iar Parlamentul a refuzat să pună în aplicare sentința adică eliberarea senatorului din funcție și vacantarea locului său.

Șapte judecători de la CCR au constatat pentru a treia oară că ANI a avut dreptate că Mircea Diaconu a încălcat regimul incompatibilităților. Nu avea voie să fie senator și director de teatru în același timp. În plus, CCR a constat că Parlamentul a comis un abuz atunci când a a refuzat să îl elimine pe Mircea Diaconu din Senat. „Prin punerea în discuția plenului Senatului a Sentinței civile nr.5.153 din 16 septembrie 2011 a Curții de Apel București, rămasă definitivă și irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr.3.104 din 19 iunie 2012, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentință care constată starea de incompatibilitate a domnului senator Mircea Diaconu, urmată de votul negativ privind punerea în executare a acestei hotărâri, Senatul a acționat ca o instanță ierarhic superioară, ceea ce afectează principiul fundamental al statului de drept, respectiv principiul separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale, consacrat de art.1 alin.(4) din Legea fundamentală”. Mircea Diaconu a fost obligat astfel să părăsească Parlamentul pe 4 decembrie numai după decizia Curții Constituționale.

Apărarea lui Diaconu: Parlamentul a spus că nu sunt incompatibil

În permanență, Mircea Diaconu a explicat că el a respectat legea și că nu a vrut să fie în incompatibilitate. „Eu, de bună-credință, chiar din a doua zi după ce am intrat în această clădire am formulat o întrebare cu privire la o posibilă stare de incompatibilitate. (…) Răspunsul primit de la Senat a fost că totul e în regulă, totul e legal, a fost și o explicație legală acolo, dacă nu mă înșel, un articol de lege și am primit acordul Senatului să pot lucra în cele două funcții. Eu nu țin nici azi ca cele două funcții să fie compatibile, sunt perfect de acord că cele două funcții sunt incompatibile, dar nu pot fi de acord cu vinovăția mea. Eu vreau să trăiesc legal. Mă supun legii, autorităților, ceea ce am și făcut – am renunțat la calitatea de director”, a declarat în repetate rânduri Mircea Diaconu. Aceasta a fost și apărarea sa în fața instanței.

Este adevărat că, pe 23 decembrie 2008, Comisia Juridică a Senatului a emis un punct de vedere prin care susține că, în opinia sa, nu există nici un fel de incompatibilitate între funcția de senator și cea de director de teatru. Atât Curtea Supremă, cât și CCR au explicat însă că punctul de vedere al Comisiei Juridice nu poate înlocui prevederile legale. Magistrații au fost însă de acord că Mircea Diaconu a acționat cu bună credință, însă deputații din comisia juridică nu pot fi suspectați de necunoașterea legii. „Curtea consideră că dat fiind avizul oferit de Senat, petentul nu este responsabil din punct de vedere contravențional, civil sau disciplinar pentru situația constatată. (….) Curtea apreciază că această situație a fost generată de culpa și eroarea de drept a Senatului-angajator al petentului. Senatul a determinat petentul să accepte cumulul de funcții”, se arată în sentința Curții de Apel București.